Dincolo de 2021, pentru educație

 

Alexandru Dascalu Asociația Misionând Generația de Mâine

86.507% Complete
8,651 RON
Sumă strânsă
10,000 RON
Target
48
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Suntem amatori de sport în natură, de peisaje naturale românești și de provocări care ne testează limitele.
Anul acesta vrem să contribuim prin pasiunea aceasta la comunitatea din care facem parte.
Parcurgem aproximativ 2.200 de KM cu bicicletele prin țară pentru a susține un proiect educațional început de Asociația Misionând Generația de Mâine, alături de un grup de profesori din județul Suceava.
Ei își propun să definească și să implementeze un curriculum de învățământ alternativ pentru copii de diferite vârste din zona Moldovei, care au făcut față unor provocari accentuate de perioada de învățământ online impuse de criza pandemică de la începutul anului 2020, de la lipsa de echipamente pentru desfășurarea orelor online până la lipsa energiei electrice sau chiar al unui mediu de trai decent.
În colaborare cu Asociația MGM ne propunem să ajutăm acest proiect printr-o strângere de fonduri.
Vom înconjura România, pedalând 2.200 de km.


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Misiunea asociației este de a oferi suport educațional, material și financiar persoanelor defavorizate.

SUSŢIN PROIECTUL

Șansă la Educație

Dorința Asociației MGM în colaborare cu cadre didactice, este de a ajuta copiii, adolescenții și tinerii din România care, din motive bine întemeiate, nu își permit să studieze și să învețe într-o școală bună, să ajungă la un nivel mai înalt de cunoștințe generale.

Suntem amatori de sport în natură, de peisaje naturale românești și de provocări care ne testează limitele.Anul acesta vrem să contribuim prin pasiunea aceasta la comunitatea din care facem parte.Parcurgem aproximativ 2.200 de KM cu bicicletele prin țară pentru a susține un proiect educațional început de Asociația Misionând Generația de Mâine, alături de un grup de profesori din

 

48 Donații

180 RON
Domnul Dumnezeu sa fie cu voi mai departe!
12 Nov 2022
150 RON
Domnul sa va intareasca si sa va calauzeasca mai departe.
30 Oct 2022
300 RON
Domnul sa va binecuvinteze si sa va calauzeasca.
12 Oct 2022
180 RON
16 Sep 2022
180 RON
Domnul sa va intareasca si sa va binecuvinteze mai departe!
03 Sep 2022
180 RON
Duhul celui Prea Inalt sa va intareasca si sa va calauzeasca mai departe.
19 Aug 2022
150 RON
Domnul Isus Hristos sa va calauzeasca si sa va intareasca si mai departe.
17 Jul 2022
150 RON
Puterea Duhului sfant sa va umple inimile si sa va calauzeasca pasii.
11 Jul 2022
300 RON
Harul Domnului Isus sa va umple inimile din plin.
25 Jun 2022
300 RON
Domnul sa va dea Har si sa va intareasca pasiii in calea Lui.
11 Jun 2022
300 RON
Cu Domnul mai departe!
08 Jun 2022
300 RON
Harul Domnului Isus si Puterea Sa sa fie cu voi mai departe!
28 May 2022
180 RON
Harul Sau sa va umple pe deplin!
14 May 2022
180 RON
Laudat sa fie Domnul ptr mila si indurarea Lui!
08 May 2022
300 RON
Domnul sa va intareasca si sa va calauzeasca mai departe!
29 Apr 2022
180 RON
Domnul sa si reverse mila lui peste noi!
18 Apr 2022
180 RON
Domnul sa va intareasca si sa va calauzeasca mai departe.
09 Apr 2022
300 RON
Domnul Dumnezeu sa aiba mila si sa se indure de noi.
01 Apr 2022
180 RON
Domnul sa va intareasca si sa va calauzeasca mai departe.
20 Mar 2022
180 RON
Domnul sa si reverse Harul Sau peste noi!
05 Mar 2022
180 RON
Harul Sau sa fie cu voi ,mai ales acuma cand razboiul e la usa...
25 Feb 2022
180 RON
Domnul sa va calauzeasca si sa va intareasca in lucrare.
19 Feb 2022
180 RON
Duhul Domnului sa va calauzeasca acolo unde hotaraste El ca e nevoie !
12 Feb 2022
180 RON
Harul Domnului sa fie cu voi !
04 Feb 2022
180 RON
Domnul pacii sa fie cu voi toti!
29 Jan 2022
180 RON
Harul Sau sa va insoteasca si in acest an!
22 Jan 2022
180 RON
Domnul sa va calauzeasca si in acest an!
15 Jan 2022
180 RON
Domnul sa va calauzeasca si sa va intareasca si in noul an.
07 Jan 2022
150 RON
Multa binecuvantare din partea Domnului si sarbatori fericite cu Domnul Isus!
25 Dec 2021
150 RON
Harul Domnului sa va intareasca !
19 Dec 2021
Alexandru Dascalu : Asociația Misionând Generația de Mâine
Dincolo de 2021, pentru educație